Florescu Daria este studentă în anul IV la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, dar viața ei nu se învârte doar în jurul codurilor și legilor. De câțiva ani, își împarte timpul între drept și modă, două lumi care par opuse, dar care, pentru ea, se completează perfect, și care îi conferă o liniște.
Totul a început în anul II de facultate, când a început să transforme haine din second-hand în corsete unicat. Fără un plan clar, ci mai degrabă din dorința de a crea, Daria a descoperit treptat că piesele „uitate” pot primi o nouă viață. Așa a luat naștere un mic proiect construit pe creativitate, sustenabilitate și atenție la detalii. Între cursuri, sesiuni și ore petrecute la mașina de cusut, Daria își construiește drumul pas cu pas, fără să simtă nevoia să aleagă între drept și modă.
Interviul de mai jos surprinde parcursul ei între facultate și creație, provocările acestui echilibru și felul în care pasiunea poate prinde contur atunci când ai curajul să o urmezi.
sursă imagini: galeria personală a Dariei
Î: Cum ai ajuns să îmbini facultatea de drept cu moda și creația vestimentară?
F: Pentru mine totul a venit organic. În mintea mea cele două se completează, chiar dacă par diametral opuse. Când luam pauză de la învățat, simțeam nevoia să creez și să mă afund într-o altă lume. Mereu spun că dreptul e partea mea masculină, iar creația vestimentară e partea mea feminină și cred cu tărie că asta mă menține în echilibru.
Î: Care a fost momentul în care ai decis să transformi pasiunea într-un mic business?
F: Am cusut câteva corsete, iar prietenele mele mă încurajau să le vând. Nu am făcut-o imediat pentru că simțeam că mai am de perfecționat. Apoi am găsit în second cinci cămăși asemănătoare, în culori pastelate, și mi-a venit ideea unei mici colecții. Așa am decis să văd ce iese.
Î: De ce corsete și nu alte piese?
F: M-a atras faptul că sunt reglabile și evidențiază orice tip de corp. Cred că fiecare corp e perfect în felul său, iar corsetul pune asta în valoare.
Sursă foto: arhiva personală a Dariei
Î: Te-ai gândit că proiectul ar putea fi mai mult decât un hobby?
F: Da. Cred că atunci când pui suflet în ceva, e imposibil să nu crească. Am făcut totul cu drag, iar oamenii simt asta.
Î: Cum decurge procesul tău de creație?
F: Totul începe când aleg hainele din second-hand. După ce le spăl, le întind și îmi las imaginația să lucreze. Alteori le pozez și îmi acord timp să vin cu o idee. Fun fact: am mereu un carnețel la mine, pentru că inspirația apare în locuri neașteptate.
Î: Ce tip de haine se pretează cel mai bine transformării?
F: Îmi place să lucrez cu denim și cu cămăși din materiale de calitate. Nu din snobism :)), ci pentru că îmi place cum sună când le tai.
Î: Instinct sau tehnică?
F: La început a fost instinct în proporție de 90%. Acum am dobândit și tehnică, tocmai datorită acelui instinct. Îmi place să găsesc soluții și cred că asta m-a ajutat să evoluez.
Î: Există o poveste în spatele fiecărei piese?
F: Cu siguranță. Hainele nedorite primesc o nouă viață și se îmbină cu tot ce sunt eu. Pun suflet în fiecare corset, iar cred că produsele creativității sunt, într-un fel, o reflexie a persoanei.
Î: Cea mai mare provocare de până acum?
F: Timpul. Să învăț unde merită investit și de unde pot să îl iau pentru a nu-l irosi. E încă o provocare, mai ales în ultimul an de facultate, dar mă încarc din tot ce fac.
Î: Cum gestionezi timpul între facultate și creație?
F: Îmi dedic diminețile învățatului, sunt matinală și funcționez mai bine atunci. Creativitatea vine după ora 16:00-17:00, dar nu sunt rigidă. Dacă simt nevoia să creez, las tot și ascult intuiția. Sunt zile doar de învățat sau doar de cusut.
Î: A existat vreun moment în care ai vrut să renunți?
F: Da. În anul III am intrat într-un burnout și am simțit că renunțarea era singura soluție. Aflându-mă înapoi în poveste, îmi dau seama că aveam nevoie doar de o pauză.
Î: Unde vezi proiectul în următorii ani?
F: Mai sus și mai apreciat. Cred că moda sustenabilă va deveni mai căutată pe măsură ce realizăm câtă risipă textilă există.
Î: Te vezi continuând în zona juridică sau moda va prelua direcția?
F: Momentan vreau să continui în ambele. Nu mă văd renunțând la niciuna și mi-ar plăcea ca în timp să le îmbin.
Î: Ce sfat ai da cuiva care vrea să pornească un business creativ în timpul facultății?
F: Just do it. Te vei descoperi pe parcurs și vei învăța enorm. Uneori trebuie să oprim gândirea pesimistă și să avem încredere că va fi bine.

Povestea Dariei este despre curajul de a explora mai multe direcții în același timp și despre a transforma pasiunea într-o formă de expresie autentică. Parcursul ei continuă să se construiască pas cu pas, iar cei interesați să descopere mai multe despre creațiile sale și procesul din spatele fiecărei piese o pot urmări și pe pagina ei de Instagram:
