Povești cusute în timp: 30 de ani de croitorie în atelierul Corneliei Mihali

Într-un atelier din Baia Mare, printre role de materiale, tipare desenate direct pe pânză și sunetul constant al mașinii de cusut, Cornelia Mihali își petrece aproape fiecare zi. Are 53 de ani și peste trei decenii de experiență în croitorie, meserie pe care nu a ales-o din întâmplare, ci care a crescut odată cu ea, din copilărie, din joacă și din curiozitate.

Drumul ei spre meserie nu a fost un „vis”. Acesta a început devreme, într-un mod natural. „Îi tăiam perdelele mamei ca să fac hăinuțe pentru păpuși. Atunci mi-am dat seama că îmi place”, își amintește aceasta. A urmat liceul de profil, apoi ani de muncă în domeniu, iar deschiderea propriului atelier a venit firesc, după ce a simțit că are suficientă experiență.

În paralel, Cornelia și-a construit și o familie numeroasă. Este mamă a cinci copii – trei biologici și doi luați în plasament – iar echilibrul dintre muncă și viața personală nu a fost niciodată simplu. „Am învățat să le fac pe toate cu răbdare”, spune ea. Poate tocmai această răbdare este ingredientul care se simte în fiecare rochie care iese din mâinile ei.

Rochii fără tipar, făcute pe măsura fiecăruia

În atelierul Corneliei nu există tipare standard. „Nu lucrez după tipar, lucrez după persoană”, explică ea. Clientele vin, de cele mai multe ori, cu o fotografie – o rochie văzută online, un detaliu salvat pe telefon – iar de acolo începe adevărata muncă: adaptarea. Materialele sunt alese în funcție de dorințele clientului, dar și de ceea ce „se potrivește” cu forma corpului, cu ocazia, cu felul în care persoana respectivă se vede pe sine.

Cornelia realizează aproape orice: rochii de mireasă, rochii de gală, costume populare, perdele, decorațiuni pentru sticle. Practic, tot ce ține de croitorie. Dar spune că cele mai importante elemente în realizarea unei rochii rămân măsurătorile corecte și imaginația. „Trebuie să-ți imaginezi cum își dorește clientul să arate rochia, chiar și atunci când el nu știe exact să explice.”

Meseria, dincolo de mașina de cusut

După 30 de ani de meserie, Cornelia spune că partea cea mai dificilă nu este cusutul în sine, ci relația cu oamenii. „Trebuie să ai foarte multă răbdare și să intri în mintea clientului. Nu știi niciodată ce are nevoie sau ce își dorește cu adevărat.” Colaborarea este, în general, bună, spune ea, atâta timp cât toate detaliile sunt discutate din timp. Fiecare persoană vine cu așteptări diferite, cu emoții, mai ales când e vorba de rochii pentru momente importante.

Întrebată dacă are o creație de care este cea mai mândră, răspunde simplu: „Da, o rochie pe care am terminat-o recent.” Nu una anume, celebră sau premiată, ci cea mai nouă, semn că pentru ea fiecare piesă este importantă în momentul în care prinde viață.

Recunoaștere câștigată în timp

Munca ei nu a trecut neobservată. În 2024, Cornelia Mihali a ocupat locul 6 la „Laureatul – Alegerea clienților Șoimii Modei”, iar în anul următor a intrat în top 100 firme de croitorie din România. Sunt rezultate care au venit treptat și care, spune ea, arată mai ales încrederea clienților și „confirmă că oamenii apreciază ce fac”.

„Dacă îți place, dedică-te”

Pentru cei care se gândesc să urmeze această meserie, Cornelia este sinceră. „Meseria este foarte frumoasă. Nu este foarte bănoasă, dar te întreține. Dacă îți place, dedică-te.” Spune că i-ar fi plăcut să poată învăța mai multă lume, dar până acum a reușit doar cu o singură persoană.

Planurile de viitor sunt simple și clare: să ducă mai departe meseria. „Mi-aș dori să învăț cât mai mulți oameni această meserie.” Fără strategii de marketing sofisticate, fără promisiuni mari. Doar cusături curate, rochii făcute pe măsura omului și o pasiune care nu s-a pierdut în timp.

Într-o industrie care se mișcă tot mai repede, atelierul Corneliei Mihali rămâne un loc unde hainele se fac încet, cu atenție – și unde fiecare rochie e, înainte de toate, despre omul care o poartă.

Sursă imagini folosite în articol: galeria personală a Corneliei

Scroll to Top